Razer Hammerhead True Wireless sunt căștile wireless de tip AirPods pentru gameri. Sunt bune, sunt doar pentru gameri? Află din review
Apple a venit cu designul pentru căștile sale wireless AirPods, apoi treptat multe alte companii au copiat designul. Iar Razer nu este diferită. Nu este o critică. If it works, why not? Personal, mie îmi place designul. Hammerhead True Wireless sunt disponibile pe negru, alb, dar și pe roz. Vlad a testat în urmă cu ceva timp versiunea pe negru pentru start-up.ro
Azi le-am luat și eu pe cele albe la o tură. Cu ce se diferențiază în mod special aceste căști, la design, față de altele este zona lucioasă și sensibilă la atingere unde se vede și logo-ul Razer. Pe aceste căști cei trei șerpi ai Razer sunt gri, iar pe cele negre sunt verzi. Nu mă omor după logo-uri, dar nici nu pot să spun că mă deranjează. Capătul care intră în ureche este unul universal și nu ai dopuri de niciun fel. Ce ai în pachet este o pereche de protecție din cauciuc pentru o aderență mai bună.
Carcasa unde se țin căștile este mică, albă, construită dintr-un plastic de calitate, ce-ți încape chiar și în buzunarul acela mic și inutil de la blugi, unde de obicei țin 50 de bani pentru căruciorul de la Lild.
Utilizare
După ce le scoți din cutie le împerechezi foarte simplu cu telefonul apoi ești gata să le folosești. Fiecare cască are o zonă sensibilă la atingere și ai presetate anumite gesturi pentru control (un tap pentru play/pause, două atingeri pentru următoarea melodie, triplu tap pentru melodia anterioara, apăsare îndelungată pentru pentru microfon și comenzi vocale către asistent și triplu tap plus apăsare de 2 secunde pentru intrarea în modul de gaming low-latency).
Da, ultima comandă este oribil de realizat, dar cu ajutorul aplicației Razer Hammerhead poți schimba aceste controale. De asemenea, vestea bună este că fiecare cască are control propriu – pe casca dreapta am lasat controalele așa, dar pe cea stângă am personalizat-o și am pus intrarea în modul low-latency pe o apăsare îndelungată, mult mai simplu.
Căștile se conectează automat la telefon atunci când deschizi cutia și când le pui în ureche reia automat muzica, ceea ce este foarte nice.
Calitate sunet
Sunetul pe care-l emit aceste căști este unul bun. Nu mi se pare unul grozav, dar nici unul de lepădat. Volumul este satisfăcător și ai îndeajuns de mult bas, însă din punctul meu de vedere nu este pe atât de plin pe cât aș vrea. Din aplicație poți alege între 3 profile – default, bass boost și treble boost.
Defaultul mi se pare cel mai ok deoarece bass boost ineacă sunetele medii, iar treble boost ridică înaltele prea mult. Nu există posibilitatea de a-ți crea un profil propriu. Partea bună e că la bass boost poți auzi mai ușor pașii inamicilor din Call of Duty, ceea ce ajută foarte mult.
Însă cum vorbim de un produs Razer trebuie să vorbim și despre gaming, nu? Ei bine, Razer ne promite un mod de gaming numit low-latency, prin care se asigură cea mai mică latență pe o pereche de căști wireless, ceea ce înseamnă că ar trebui să auzi ceva imediat ce se întâmplă pe ecran. Prin acest game mode, Razer promite o latență mai mică de 60 milisecunde. Eu am jucat meciuri în Call of Duty cu game mode activat și dezactivat și nu am sesizat vreo diferență.
Calitatea apelurilor a fost și ea bună și am vorbit la ele în zone liniștite, dar și la metrou și am auzit bine și nici nu am avut probleme în a fi înțeles. În ceea ce privește autonomia, poți folosi căștile 4-5 ore până la descărcare, iar cu cutia duce undeva la 16 ore. Eu le-am folosit timp de o săptămână fără să le încarc, ascultând sporadic de-a lungul zilelor.
Confort
Asemenea căști trebuie să fie foarte confortabile deoarece le vei purta o perioadă îndelungată: când faci naveta, când ai call-uri pe Zoom și așa mai departe. Trebuie să spun că Hammerhead stau foarte bine în urechi și sunt foarte ușoare, aproape că nu simți că porți ceva în urechi. Am și alergat cu ele și nu o să-ți pice pe stradă dacă ieși la jogging, însă s-ar putea să de doară urechile.
Din păcate, pentru mine Hammerhead nu are un design compatibil cu urechea mea. După ce port Hammerhead pentru mai mult de 30-60 de minute încep să simt o durere la ambele urechi. Am încercat mai multe poziții, în diferite zile și am folosit și perechea de protecție de cauciuc și problema nu s-a rezolvat.
Mie chiar mi-au plăcut căștile. Mi-a plăcut cât de bună e conexiunea, că totul funcționează fără probleme și cât de bine mi-au stat în urechi, dar din păcate, pe mine m-au durut urechile. Poate la tine e altfel.
În acest moment, căștile Razer au un preț foarte bun de 360 de lei pe eMAG, iar dacă vrei o pereche de căști wireless care să stea bine în urechi și să funcționeze fără întreruperi, atunci Hammerhead este o soluție (le returnezi dacă te dor și pe tine urechile). Dacă vrei un sunet mai de calitate și poate ceva noise cancelling poate ar trebui să te uiți la Huawei Freebuds 3i, ce nu sunt cu mult mai scumpe decât acestea.