Razer Kishi Review – îți transformă telefonul în consolă portabilă

Browse By

Razer Kishi este un dispozitiv care-ți transformă obișnuitul telefon într-un fel de consolă portabilă. Nintendo Switch, anyone?

Kishi arată cam așa, este compact, poate fi luat cu tine cam oriunde și intră cu ușurință într-un buzunar la o geantă sau ghiozdan. Frumusețea acestuia este că nu funcționează doar cu un anumit telefon, ci cu orice telefon Android ce are USB-C.

Razer Kishi e negru mat, frumos și compact. Are cele patru butone cu titlulatura Xbox, butoanele direcționale, triggerurile sunt aici. Practic, dacă ai ținut în mână un controller de PS sau Xbox vei știi ce să faci cu Kishi. Ca să-l pui pe un telefon trebuie să-l desfaci de la spate, pui mai întâi partea cu portul USB-C, apoi așezi și celălalt capăt. Am testat pe trei telefoane și pe toate a stat bine. De reținut că pe telefoanele mai mici are un pic de joc, însă nu e deranjant când te joci. Controllerul are un port USB-C prin care poți să-ți încarci telefonul. Totuși, dacă sperai să auzi în căști acțiunea prin port UBS-C, nu funcționează. Deci dacă vrei să te joci și să asculți în căști trebuie să te conectezi cu unele wireless.

Razer Kishi este compact și încape într-un buzunar

Razer Kishi – experiență de utilizare

Am fost foarte entuziasmat după ce l-am scos din cutie și l-am pus pe telefon. Îmi frecam mâinile de nerăbdare și așteptam ca Call of Duty Mobile să se încarce. Ce să vezi? Nu e compatibil cu Kishi. Nici PUBG. Cred că merge Fortnite, dar nu aveam de gând să-l încerc. Deci dacă sperai să ștergi cu noobi pe jos în Call of Duty cu Kishi atunci ghinion. În schimb poți să verifici lista de jocuri de pe site ca să vezi ce fel de jocuri oferă suport pentru Kishi.

Mi-am instalat aplicația apoi am instalat vreo 7-8 jocuri din diferite genuri ca să văd cum se comportă Kishi și am rămas plăcut surprins. Jocurile răspund bine la comenzi și ai o altă senzație atunci când te joci. E clar superior experienței clasice cu degetele pe ecran.

Acum revin la vechea mea problemă: mă plictisesc jocurile de mobile. Sunt gamer de când mă știu, dar felul în care jocurile de telefonul sunt făcute mă lasă rece. Nici Razer Kishi nu a îmbunătățit lucrurile prea mult. Însă există o salvare pentru mine: cloud gaming-ul.  M-am jucat Assasins Creed Odyssey prin GeForce Now pe Note 20 Ultra cu Razer Kishi și chiar a fost o experiență plăcută. Nu este foarte diferit de ceea ce ai experimenta pe o consolă. Totul a rulat lin și jocul a reacționat bine la comenzi.

Totuși, atât în Assassins Creed cât și în alte titluri Android compatibil cu Kishi am întâmpinat situații în care nu răspundea la comenzi. În Odyssey mi se cerea să apăs pe săgeată în sus pentru vultur și apăsam degeaba că nu funcționa.

De asemenea, majoritatea titlurilor Android nu-ți permit schimbarea controalelor. Din fericire, în titlurile încercate de mine acestea erau destul de naturale și m-am prins ușor ce face fiecare buton.

Am ajuns la final și recomand Razer Kishi celor care se joacă pe telefoane și vor o experiență mobilă, însă înainte să faceți achiziția verificați lista de jocuri compatibile cu produsul Razer.

Puncte Pro

  • Se potrivește pe cam orice telefon
  • Construcție bună
  • Experiență de gaming îmbunătățită

Puncte Slabe

  • Nu toate jocurile Android sunt compatibile cu Kishi