Cinci motive pentru care să cumperi un telefon scump

Browse By

Nu încurajez pe nimeni să-și cumpere ceva ce nu-și permite. Însă în acest articol evidențiez avantajale unui telefon scump și de ce merită efortul.

Am avut o perioadă mai lungă de o lună în care am folosit doar telefoane entry level sau midrange, o trecere destul de mare de la telefonul personal, Huawei P30 Pro. Așadar, am folosit Sony Xperia L4, Huawei Y6P, Sony Xperia 10 II și Xiaomi Redmi Note 9 în jur de o săptămână/două ca telefon principal, cu cartelă în el și toate aplicațiile.

Toate sunt telefoane ce se întind pe o plajă de preț de 600-1600 de lei sau pe acolo, iar telefonul de zi cu zi a avut un preț de lansare pe la 1000 de euro. Am menționat asta ca să stabilim diferența clară de preț, iar această perioadă mi-a întărit convingerea că merită să plătești în plus pentru un telefon mai bun și vreau să-ți zic și ție de ce merită să cumperi un telefon scump.

Acest articol nu reprezintă un fel de lobby pentru telefoanele scumpe sau pentru un anumit brand de telefoane, ci evidențierea unor lucruri (de care poate nu ești conștient) care demonstrează utilitatea investiției într-un telefon mai scump.

De ce merită să cumperi un telefon scump?

  1. Performanța

Motivul cel mai evident, nu? Un telefon mai scump are componente mai performante și astfel va funcționa mai bine și mai rapid decât unul ieftin. Telefonul a devenit un fel de extensie a omului modern și este folosit aproape tot timpul. Eu știu că stau aproape tot timpul cu telefonul în mână și-l folosesc și pentru muncă, divertisment sau când sunt plictisit. Îmi place ca totul să se încarce repede și să nu aștept ca un program să se deschidă.

Sigur, telefoanele ieftine au recuperat teren și găsești modele care fac treabă bună și nu mai ești nevoit să dai foarte mulți bani. De exemplu, am testat și telefoane cu Snapdragon 730 și experiența de utilizare zilnică este similară cu cea a unui telefon cu Snapdragon 865.

Nu zic că nu am reușit să fac ceea ce fac în mod normal pe telefoanele listate mai sus, însă în unele cazuri nu am putut să o fac la fel de bine. Animațiile pentru Facebook Messenger nu funcționau la fel de bine. Multitaskingul devine mai greu de realizat pe anumite dispozitive. Jocurile nu rulează la fel de fluent sau nu la setări grafice ridicate.

De asemenea, un telefon mai scump, mai performant, are o durată de viață mai lungă. Android nu este cel mai optimizat sistem de operare și în scurt timp lucrurile încep să se miște greu. De aceea, nu prea recomand achiziționarea unor modele „lite” și cred că este mai bine să cumperi un flagship dintr-un an anterior.

  1. Design

Evident că un flagship este mai bine construit decât unul ieftin. Așadar, pe telefoanele scumpe întâlnești elemete premium precum metal sau sticlă (mai puțin Note 20) și un design rafinat. Este o plăcere să folosești asemenea produse. Iar atunci când treci înapoi la telefoane cu plastic și alte materiale de construcție mai proaste vei simți imediat diferența. Nu au aceeași greutate, același feeling în mână și degetele nu alunecă la fel de bine pe ecran.

În plus, pentru un telefon mai scump sunt folosite materiale de construcție mai rezistente (o versiune mai nouă de Gorilla Glass), ce ar trebui să-ți asigure o utilizare mai îndelungată. Teoretic, ecranul unui flagship se zgârie mai greu decât unul de pe un telefon ieftin.

Sigur, utilizarea huselor pentru telefon scade destul de mult din feelingul premium al unui telefon, însă rămâne ecranul în discuție.

Un ultim lucru pe care trebuie să-l menționez aici este rezistența la apă și praf. Nu vei găsi telefoane ieftine să fie certificate IP68, prin care producătorul te asigură că nu se întâmplă nimic dacă-ți scapă telefonul în apă. (multe telefoane mai ieftine sunt rezistente la stropire).

  1. Ecran

Display-ul este o altă categorie unde se face o diferență mare. Flagship-urile au ecrane mai mari, cu o rezoluție ridicată și o rată de refresh mare. Și de obicei, nu găsești un telefon scump cu ecran LED, ci OLED sau AMOLED, ceea ce face o diferență mare. De exemplu, acum testez Xperia 1 II și ecranul 4K de pe acest telefon este absolut minunat. Culorile sunt vii, detaliile sunt excelente și este o plăcere să vezi filme sau să te joci. La fel și ecranul Note 20 Ultra este minunat și rata de refresh de 120 Hz face experiența de utilizare să fie excelentă.

Vestea bună este că ecrane cu rate de refresh mare încep să intre și în categoriile de preț mai mic. De exemplu, acest telefon Motorola costă doar 1800 de lei și are o rată de refresh de 90 Hz.

Telefoanele de top vor avea ecranele cele mai bune și în curând vom avea telefoane doar cu ecran, fără margini negre, notch sau perforații.

  1. Încărcare rapidă/wireless

Încărcarea wireless este disponibilă doar pe anumite telefoane dintr-o categorie de preț. Și poate chiar dacă nu este foarte rapidă (deși unii producători au crescut ritmul de încărcare wireless până la 40-50 de wați) este extrem de convenabilă și bună pentru durata de viață a bateriei. Dacă ai un încărcător wireless știi despre ce vorbesc. Așezi telefonul pe charger și îți vezi de treabă, iar telefonul se încarcă. Simplu și fără fire. Eu nu prea mai obișnuiesc să încarc pe fir decât atunci când am nevoie de încărcare rapidă înainte să plec de acasă.

Pentru o viață lungă a bateriei este recomandă menținerea nivelului de încărcare al bateriei undeva la 30-80%, iar încărcarea wireless este perfectă pentru asta deoarece poți menține un grad de încărcare doar prin așezarea telefonului pe birou.

Altfel, de multe ori uitam de telefon și vedeam că e 100% sau că a scăzut prea mult la 5-10%.

Încărcarea la viteze uluitoare este un alt avantaj al telefoanelor de top, iar unele modele urmează să suporte încărcarea până la 120 de wați! (nu e cazul tuturor telefoanelor de top, vezi iPhone sau Samsung).

  1. Camerele foto

Aici este evident că cele mai noi inovații în materie de camere foto sunt păstrate pentru telefoanele de top. Este binecunoscut faptul că abilitatea telefonului de a realiza fotografii de calitate este un key selling point și producătorii știu asta. De aceea, vei vedea premierele în acest segment pe cele mai noi telefoane: zoom optic 5x, 10x, zoom hibrid 100x, performanțe bune în low light și așa mai departe.

Sigur, cum este normal, anumite funcționalități trec și la telefoane din alte categorii de preț. De aceea, acum avem un night mode aproape pe fiecare telefon. Nu toate raportează rezultate excelente, dar există acolo un mod dedicat pentru fotografia low light. În trecut, asta era doar pe telefoanele de top.

Deci dacă vrei să faci poze bune cu telefonul atunci ar cam trebui să te uiți la un telefon mai scump.

Când nu merită să cumperi un telefon scump?

Atunci când îl iei pentru copilul tău de 10 ani sau pentru părinți și bunici. Din simplul motiv că nu-l vor folosi la capacitate maximă și vor putea face aceleași lucruri cu un dispozitiv mai ieftin. Copilul tău nu are nevoie de iPhone 11 Pro sau de Note 20 Ultra ca să se joace Fortnite, o să poate să o facă și pe telefoanele mai ieftine menționate în acest articol.