Astăzi e 1 iunie și ziua internatională a copiilor așa că m-am gândit că cea mai potrivită metodă de a-mi sărbătorii copilul interior este să vorbesc despre jocuri. Să mă uit și eu alături de voi la ce jocuri avem pregătite de lansare luna aceasta. În mod tradițional iunie este mai mult despre anunțuri cu E3 în trecut și acum cu Summer Game Fest și cu toți publisherii care anunță viitoarele jocuri. Bun, dar ce avem luna asta? Subțirel, dar e ceva acolo. Cum v-am obișnuit le luăm în ordine cronologică și avem trei jocuri care se lansează în aceeași zi: 4 iunie.
Destiny 2: The Final Shape (PC, PS4, PS5, Xbox One, Xbox Series X/S) – 4 iunie
Primul este expansionul The Final Shape pentru Destiny 2. Nu am fost niciodată mare fan Destiny 2 și am pierdut șirul jocurilor, DLC-urilor, expansion-urilor, însă The Final Shape are așa o sonoritate mai de final și celebrează vreo 10 ani de la lansarea primului Destiny. Expansionul introduce o nouă zonă de explorat, un nou tip de inamic, trei noi super puteri pentru fiecare clasă gardian și tot așa.
Star Wars: Hunters (Switch, iOS, Android) – 4 iunie
Tot pe 4 iunie avem un joc de mobile și de Switch. Se numește Star Wars: Hunters și l-am pus pe listă deoarece este un joc pe care eu o să-l descarc deoarece sunt fan Star Wars și până la urmă e un joc gratuit. Hunters este un arena shooter online, deci nu chiar genul meu dar o să-l încerc și văd cât timp îl țin instalat. Acțiunea este amplasată între evenimentele din Episodul VI și Episodul VII, iar printre personaje vei regăsi un războinic Wookiee, o femeie care folosește partea întunecată a Forței, un bounty hunter și un Stormtrooper imperial.
Dacă-ți plac jocurile multiplayer, dacă-ți plac shooterele în genul Overwatch s-ar putea să-ți placă și ăsta.
Assassin’s Creed Mirage (iOS) – 6 iunie
6 iunie vine cu o nouă lansare pe mobile. De data aceasta Assassin’s Creed Mirage, jocul de PC și console vine pe telefoanele iPhone 15 și iPhone 15 Pro. Probabil că va rula bine pe telefoanele Apple, însă sunt sigur că se vor încinge grav după 30 de minute de joc. Nu este un joc pe care l-aș juca pe telefon, dar dacă tu vrei, uite că acum ai ocazia.
Dragon is Dead (PC) – 7 iunie
Dragon is Dead este un joc de acțiune de tip hack-and-slash, roguelite platformer. Dragon is Dead dispune de sisteme în stil RPG pentru creșterea în nivel a personajului și farmingul de obiecte, dar progresia jocului este de tip roguelite. Cu toate acestea, obiectele pe care le dobândești sunt păstrate atunci când mori. Pe măsură ce mori și continui să joci, poți debloca noi obiecte, noi NPC-uri, noi vrăji rune și noi personaje. Sună bine, arată mișto și eu cred că o să-l încerc. Deși cred că o să se adauge la colecția de jocuri care par cool, dar nu prea am timp de ele.
Still Wakes the Deep (PC, PS5, Xbox Series X/S) – 18 iunie
Still Wakes the Deep este un horror cu accent pe poveste de tip first person care vin de la studioul care a creat alte titluri în această nișă precum Amnesia: A Machine for Pigs sau Dear Esther.
În acest joc ești un muncitor pe o platformă petrolieră off-shore și trebuie să lupți pentru viața ta în mijlocul unei furtuni violente. Toate liniile de comunicare au fost întrerupte. Tot ce rămâne este să înfrunți oroarea de neștiut care a venit la bord. Trebuie să scapi cu viață din toată situația asta. Îmi place foarte mult ideea de platformă petrolieră și sper la o poveste bună. E posibil să-l încerc.
Aska (early access PC) – 20 iunie
Construiește așezarea supremă singur sau împreună cu până la 3 prieteni. Aveți încredere în zei și în puterea Ochiului lui Odin și invocați sătenii să vă ajute pentru a supraviețui, cam așa sună descriere jocului Aska. ASKA este un joc de tip survival, de genul Valheim, cu elemente de colony management.
Ce este foarte interesant aici este faptul că e un joc românesc, ca să zic așa deoarece vine de la studioul local Sand Sailor. Jocul este third person și cu vikingul tău trebuie să supraviețuiești, ba chiar să prosperi, să aduni resurse, să vânezi animale și să ai grijă la pericolele nocturne
Jocul arată excelent, iar genul survival este foarte popular momentan și le urez succes românilor cu jocul Aska ce se lansează pe 20 iunie în early access. O să vorbesc mai mult despre Aska într-un video dedicat din seria în care vreau să promovez mai mult jocurile create în România.
Elden Ring Shadow of the Erdtree DLC (PC, PS4, PS5, Xbox One, Xbox Series X/S) – 21 iunie
Marele titlu al lunii și ultimul din acest clip este DLC-ul Shadow of the Erdtree pentru Elden Ring. Shadow of the Erdtree urmărește povestea lui Miquella – fratele geamăn al Malenei. Miquella este urmașul semizeu al reginei Marika și al lui Radagon. Gemenii s-au născut cu un blestem, Miquella fiind condamnat să fie veșnic tânăr și să nu ajungă niciodată adult. Vei călca pe urmele lui acestuia în zona Land of Shadow din DLC. Într-un interviu acordat IGN, Miyazaki a estimat că zona principală a DLC-ului, Land of Shadow, este „probabil comparabilă” cu zona de deschidere a jocului de bază, Limgrave, „dacă nu chiar mai mare”.
Gameplay-ul Shadow of the Erdtree va extinde o mulțime de elemente de bază ale Elden Ring, adică o mulțime de arme și armuri noi, vrăji și așa mai departe.
Asta este pentru luna iunie și cumva mă bucur că au început să se mai rărească lansările de jocuri mari deoarece am mai mult timp să mai încerc alte titluri pe care le am instalate dar nu am avut timp: The Thaumaturge, Banishers: Ghost of New Eden și așa mai departe.