Salutare și bine v-am regăsit la un nou episod din săptămână în jocuri. De ultima oară de când nu ne-am mai văzut a început un război, s-a terminat pandemia în România și s-au lansat niște jocuri mișto. Aici pe canal rămânem în zona jocurilor video și gamerii au avut motive de bucurie. Nu știu despre voi, dar eu aș vrea ca ziua să aibă 48 de ore ca să am timp să le joc pe toate. În acest moment, îmi împart timpul între Elden Ring, Grand Turismo 7, Dawn of Ragnarok și Elex 2. Pentru Gran Turismo 7 și Dawn of Ragnarok găsiți clipuri pe canal.
Dar haideți să vedem care sunt jocurile gratuite pentru martie, ce s-a mai lansat și care sunt ultimele noutăți din lumea jocurilor video.
Jocuri Gratis
În această perioadă poți să cumperi jocuri și poți susține și poporul ucrainean în același timp prin achiziția unui bundle de titluri. Astfel poți să cumperi aproape 1000 de jocuri cu doar 10 dolari, iar banii se duc către două organizații caritabile. Găstești titluri interesante precum Celeste, Skatebird sau Backbone.
Jocul gratis al săptămânii de la Epic Games este Cities: Skylines, iar dacă-ți era dor de un city builder sau crezi că poți să faci o treabă mai bună decât Nicușor Dan la primărie atunci încearcă-ți mână cu acest titlu, apoi dacă te descurci bine poți să candidezi la primăria Bucureștiului.
Dacă ești abonat la Amazon Prime și luna aceasta primești câteva jocuri gratuite printre care: Madden NFL 22, Surviving Mars, SteamWorld Quest: Hand of Gilgamech, Look Inside, The Stillness of the Wind, Crypto against all odds și Peterquest. Nu e o listă tocmai grozavă, dar Surviving Mars și SteamWorld Quest par a fi chiar distractive.
Oferta PS Plus pentru luna martie este una bună cu Ark: Survival Evolved (for PlayStation 4), Team Sonic Racing (PS4), Ghostrunner (for PlayStation 5), and Ghost of Tsushima: Legends (PS4/PS5). Recomand în special Ghost of Tsushima: Legends și Ghostrunner.
Și pe GamePass au intrat câteva jocuri foarte interesante printre care Marvel’s Guardians of the Galaxy, un RPG extrem de distractiv, dar și Kentucky Route Zero, un indie game excelent. De asemenea, au intrat pe abonament FAR: Changing Tides, Flight Simulator și Lighting Returns: Final Fantasy XIII, Young Souls și Lawn Mowing Simulator.
Fanatical are o sesiune de reduceri de primăvară și în ofertă fac parte multe jocuri, unele cu reduceri bune, altele recent lansate. Astfel poți să găsești Valhalla la 28,7 euro, Elden Ring la 50,4 euro sau Deathloop la 33 de euro. Mai multe oferte găsești pe site-ul fanatical.
Jocul românesc
Jocul românesc al săptămânii vine de la studioul Alien Pixel Studios și se numește Unbound: Worlds Apart și s-ar putea să fii auzit de el deoarece este unul dintre jocurile românești care au impresionat. A fost lansat vara anului trecut, are review-uri pozitive pe Steam și în acest moment se află la reducere pe Steam și-l poți lua pentru 12 euro. Este un platformer cu o mecanică de joc foarte interesantă, aceea de a crea portale și de a schimba mediul înconjurător. Este un joc destul de challeging și are un stil artistic aparte. Eu zic că merită cumpărat.
Știri jocuri
Începem ediția de astăzi cu zvonuri legate de GTA 6, probabil unul dintre cele mai așteptate jocuri din istorie. De data aceasta, zvonurile vin de la Michael Pachter, analist de jocuri din cadrul Wedbush Securities, iar el susține că GTA 6 este un joc extrem de ambițios care va oferi 500 de ore de conținut, iar jucătorii vor putea vizita mai multe orașe din întreaga lume. El susține că jocul se află în dezvoltare încă din 2014, iar din 2015 cei de la Rockstar au început să scrie cod pentru joc. Tot el ne spune că e greu de estimat când acest joc va vedea lumina zilei, având în vedere obiectivele ambițioase. Poate vine PS6 până atunci, vom vedea.
Rămânem la Rockstar și Take-Two ca să vorbim despre GTA 5. Grand Theft Auto 5 și Grand Theft Auto Online vor trece săptămâna viitoare la next-gen, pe PlayStation 5 și Xbox Seria X, dar versiunile nou remasterizate ale acestor jocuri nu vor fi disponibile ca un upgrade gratuit, ci va trebui să plătești. GTA V pe PS5 și pe Xbox va costa 10 euro, dar numai până în iunie, apoi prețul crește la 39 de euro.
Patru proiecte Valve au fost descoperite într-un datamine al Aperture Desk Job, un spin-off gratuit al portalului Portal care funcționează ca un demo tehnic pentru consola sa portabilă Steam Deck.
Dintre cele patru jocuri, poate cel mai interesant este o presupusă continuare a jocului VR Half-Life: Alyx. Celelalte trei descoperite de YouTuberul Tyler McVicker sunt un port al jocului Counter-Strike: Global Offensive pe engine-ul Source 2 al Valve, o recreare a unui joc de paint Portal anulat și Citadel, despre care se zvonea anterior. Se spune că Citadel ar fi o încrucișare între un first person shooter și un joc de strategie în timp real amplasat în universul Half-Life. Tu de care proiect ești cel mai interesat?
Veșnicul World of Warcraft continuă să trăiească sau, mai bine zis, nu vrea să moară, iar Blizzard o să anunțe pe 19 aprilie viitorul expansion. Detaliile despre expansion nu prea există și Blizzard nu a precizat nimic altceva în afară de faptul că dezvoltatorii „sunt entuziasmați să ne arate în ce direcție se îndreaptă aventurile din Azeroth”. Cei din comunitatea jocului cred că următorul expansion va duce jucătorii înapoi pe Azeroth.
Overwatch 2 se află în stadiu alfa și poate fi jucat, a anunțat Blizzard Entertainment. Un test betapentru Overwatch 2, destinat unui grup mai mare de jucători, va fi lansat pe PC la “sfârșitul lunii aprilie”.
Blizzard spune că își schimbă planul de lansare pentru Overwatch 2, “despărțind” elementele PvP și PvE ale jocului, în încercarea de a pune mai repede în mâinile jucătorilor conținutul multiplayer competitiv, în timp ce continuă să lucreze la conținutul single player PVE și la cel cooperativ.
Pe 9 martie a avut loc un nou episod State of Play de la Playstation și am primit câteva nouătăți interesante. Am văzut clip nou de gameplay din Forspoken, însă, din păcate a fost și amânat până în octombrie. Anterior prevăzut pentru 24 mai, acum jocul este programat pentru 11 octombrie. Cunoscut anterior sub numele de Project Athia, Forspoken este un joc open-world care o are ca protagonistă pe Frey Holland, o newyorkeză care este atrasă într-o lume fantastică plină de dragoni și vrăjitori și trebuie să găsească o cale de scăpare. Este primul joc de la Luminous Productions, un studio format în mare parte din oameni care au lucrat Final Fantasy XV. Eu nu sunt prea convins de acest joc, dar sunt curios deoarece povestea este scrisă de Amy Henning, care a lucrat la mai multe titluri din seria Uncharted. E bine că jocul nu a fost grăbit, însă octombrie este o perioadă aglomerată, cu multe jocuri, și nu știu dacă Forspoken va fi destul de interesant pentru gameri și s-ar putea să nu se vândă prea bine.
Tot la State of Play am văzut gameplay nou din Stranger of Paradise, o nouă aventură în universul Final Fantasy. Jocul arată interesant și se lansează pe 18 martie, însă dacă nu ești convis atunci poți să încerci un demo pe PS5 și PS4. Demo-ul este disponibil chiar acum așa că ce mai stai, du-te și descarcă-l. Jocul se lansează pe console, dar și pe PC și au fost dezvăluite cerințele de sistem pentru PC, iar acestea mi se par decente.
Returnal s-a reîntors la State of Play cu gameplay nou și cu un update gratuit ce aduce abilitatea de a te juca cu prietenii în co-op și un nou mod de joc de tip survival numit The Tower of Sisyphus. Modul co-op va fi accesat prin portalul Chronosis dde pe la începutul jocului, precum și în alte părți de-a lungul progresiei. Puteți fie să găzduiți un joc cooperativ sau să vă alăturați unui alt joc. Jucătorii vor fi legați împreună pentru a nu se îndepărta prea mult și se pot reînvia unul pe celălalt dacă sunt doborâți. Progresia jocului este legată de gazdă.
The Tower of Sisyphus este un mod de joc în care încerci să urci cât mai sus, iar provocările și inamicii devin din ce în ce mai dificile cu cât ajungi mai sus. De parcă jocul nu era suficient de dificil așa cum e.
Un alt joc care mi-a atras atenția a fost Trek to Yomi ce pare să fie un fel de Ghost of Tsushima în 2D. În cel mai recent trailer pentru Trek to Yomi, au fost oferite câteva frânturi de lupta cu sabia din joc. Luptele prezentate par a fi o versiune 2D a celor din Ghost of Tsushima, se pune accent pe parare, blocare și contraatac. Îmi place foarte mult stilul artistic și pare să fie un joc mișto. Se lansează pentru PS4 și PS5.
Un alt lucru pe care vreau să-l mai spun de la State of Play este faptul că Capcom a anunțat că dezvoltă un nou joc în care te lupți cu dinozauri în timp ce porți costume mech. Se numește Exoprimal și se va lansa pentru PC, PlayStation 4, PS5, Xbox One și Xbox Series X/S în 2023. Pe mine nu m-a convins deloc, însă poate este de interes pentru tine.
Se pare că Google lucrează la aducerea jocurilor Windows pe serviciul de cloud gaming Stadia. Compania plănuiește să dezvăluie un emulator Windows pentru Linux săptămâna viitoare, în cadrul Google for Games Developer Summit. Stadia funcționează pe o versiune modificată de Linux, ceea ce înseamnă muncă suplimentară pentru dezvoltatorii care plănuiesc să aducă jocuri pe această platformă, deoarece majoritatea jocurilor sunt realizate pentru PC-urile cu Windows și pentru cele trei mari platforme de console.
Un emulator Windows ar putea reduce povara asupra dezvoltatorilor și ar putea stimula publisherii să aducă mai multe jocuri pe Stadia. Ceea ce este o veste fantastică, în opinia mea. Valve face ceva similar cu Steam Deck, ce funcționează pe Linux, dar poate să ruleze jocuri Windows.
Cu doar câteva zile înainte de lansarea sa, Ubisoft a amânat The Settlers până la o dată nedeterminată. Potrivit dezvoltatorului Ubisoft Dusseldorf, feedback-ul primit în urma versiunii closed beta din ianuarie a determinat studioul să amâne planurile de lansare a jocului The Settlers.
Ubisoft a zis că “Pe măsură ce am analizat aceste feedback-uri, a devenit clar pentru echipa noastră că nivelul de calitate al jocului nu era în concordanță cu viziunea nostră„. Aceasta este a treia oară când The Settlers a fost amânat și a doua oară când a primit cu o dată de lansare nedeterminată.
Se pare că Elden Ring ar putea primi un DLC cu o arena multiplayer la un moment dat în viitor. O structură mare, asemănătoare unei arene, este deja prezentă în lumea jocului, deși în prezent este inaccesibilă jucătorilor. Cunoscutul modder Lance McDonald a postat un videoclip cu modul în care arată interiorul arenei.
Jocurile anterioare de la From Soft, inclusiv Dark Souls și Dark Souls 3, au adăugat moduri de arenă PVP în DLC-uri ulterioare lansării, așa că este probabil ca această zonă inaccesibilă în prezent să fi fost proiectată pentru ceva similar. Apropo de Elden Ring, dacă încă te mai chinui să-l termini află că un speedrunner pe numele de LilAggy a bătut jocul în doar 59 de minute. Wow!
Deadline anunță că Amazon se află în discuții pentru a transforma franciza PlayStation God of War într-un serial de televiziune.
Deși nici Sony și nici Amazon nu au confirmat informația, raportul Deadline spune că serialul va fi supervizat de “creatorii/producătorii executivi ai The Expanse, Mark Fergus și Hawk Ostby și producătorul executiv/showrunnerul The Wheel of Time, Rafe Judkins”, în timp ce va exista, de asemenea, o contribuție din partea “Sony Pictures Television și PlayStation Productions, care colaborează la toate serialele TV bazate pe jocurile PlayStation”. Mi-ar plăcea să văd God of War transformat într-un serial TV și se pare că este un trend și vom vedea mai multe jocuri pe micile ecrane.
Ce s-a lansat în martie (până acum)
Începutul de lună a fost unul foarte bun pentru gameri și am avut parte de câteva lansări interesante.
Elex II, RPG-ul celor de la Piranha Bytes, creatorii universului Gothic, a fost lansat pe 1 martie și a fost primit cum mă așteptam, adică mixed. Eu sunt un mare fan Gothic și am jucat tot ce a lansat Piranha Bytes și am cumpărat Elex II deși știam clar că nu o să fie o capodoperă, însă are ceva care mie îmi place. Am petrecut vreo 2 ore cu el și da, nu pare să fie un joc grozav, grafica nu e cea mai bună, combatul e clunky și nici personajele nu par foarte interesante, însă o să-l mai joc, dacă nu acum, poate la vară când nu prea se mai lansează nimic.
Tot pe 1 martie s-a lansat și FAR: Changing Tides, un adventure cu accent pe poveste care a impresionat criticii, iar review-urile sunt pozitive și pe Steam. Mie îmi place art style-ul și probabil o să-l încerc la un moment dat, mai ales că e disponibil pe Game Pass.
Babylon’s Fall a venit pe 3 martie, dar nu a impresionat, iar nota criticilor este de 42 din 100 și doar 6% dintre criticii de pe OpenCritic îl recomandă.
Gran Turismo 7 a venit pe 4 martie și este un must have pentru toți fanii automobilelor. Arată foarte bine pe PS5 și găsești și un video cu impresiile mele pe canal.
Și pe 8 martie s-a lansat cel mai nou joc de wrestling, adică WWE 2K22 și a primit note bune pentru un astfel de joc, situându-se la undeva în jur de 70 din 100.
Ce se lansează săptămâna viitoare
Iar lucrurile nu încetinesc nici săptămâna viitoare și vorbim de lansarea lui GTA 5 și GTA Online pentru console next gen pe 15 martie, apoi a doua zi vine Tunic, un joc de acțiune care are un art style drăguț ce-mi aduce aminte puțin de tranzistor și unde joci cu o vulpiță. Se lansează pe PC și pe consolele Xbox.
Pe 18 martie vine Stranger of Paradise Final Fantasy Origin pe PC, PS4, PS5, Xbox Series X și S și Xbox One. Nu am mari speranțe pentru el, dar ar putea fi distractiv. Mi-a plăcut Final Fantasy VII Remake, iar Stranger of Paradise pare să fie în aceeași linie, dar cu mai mult accent pe poveste.
Cam atât pentru această ediție, îți mulțumesc că te-ai uitat și aștept și părerile voastre în comentarii despre această emisiune, despre jocuri sau despre ce altceva doriți să vorbim. Pe data viitoare.