Poate te-ai întrebat și tu câți pași trebuie să faci pe zi pentru a fi sănătos, iar acum oamenii de știință au un răspuns pentru tine.
Nu există un număr magic atunci când vine vorba de exerciții, dar asta nu înseamnă că numerele nu sunt importante.
Când vine vorba de mers pe jos, cea mai evidentă cifră la care mulți dintre noi ne gândim este de 10.000 de pași – idealizată mult timp drept țintă de atins în ceea ce privește pașii zilnici necesari pentru a ne îmbunătăți sănătatea. Există dovezi care să susțină acest număr. O serie de studii din ultimii ani au arătat că realizarea mai multor pași zilnici duce la risc mai mic de deces precoce.
Desigur, fiecare analiză este ușor diferită și nu există două cohorte la fel. Din această cauză, oamenii de știință continuă să facă descoperiri proaspete și incrementale despre cât de benefic este mersul pe jos pentru oameni.
Număr de pași zilnic
Ca să îți fie mai ușor să fii sănătos, ți-ar fi util să știi un număr de pași zilnic pe care ar trebui să-l atingi. În cel mai recent studiu pentru explorarea acestui mister, o echipă condusă de Amanda Paluch de la Universitatea din Massachusetts, Amherst a urmărit o cohortă de peste 2.000 de bărbați și femei de vârstă mijlocie, provenind din patru orașe americane diferite.
Fiecare persoană din grup a purtat accelerometre, care urmărea numărul zilnic de pași și intensitatea pașilor în timpul de activitate. Media de vârstă era puțin de peste 45 de ani.
Experimentul a început în 2005, iar participanții au fost urmăriți la intervale regulate de-a lungul anilor până în 2018. În acest timp, 72% de persoane din grupul inițial au murit.
În timp ce natura observațională a studiului înseamnă că nu putem trage concluzii ferme cu privire la modul în care mersul pe jos a stimulat (sau nu) sănătatea oamenilor din experiment, se poate identifica legăturile dintre nivelurile de activitate și rezultatele sănătății persoanelor din cohortă per total.
Cel mai important, cercetătorii au descoperit aici că persoanele care făceau cel puțin 7.000 de pași pe zi aveau un risc cu 50% până la 70% mai mic de deces precoce în comparație cu cei care aveau în medie mai puțin de 7.000 de pași zilnic. De menționat, intensitatea pașilor (măsurarea rapidității pașilor parcurși) nu a avut niciun efect asupra mortalității.s
Potrivit cercetătorilor, creșterea volumului zilnic de pași în rândul celor mai puțin activi oameni din populație poate conferi cea mai mare protecție împotriva mortalității – dar după un anumit punct, pașii suplimentari par să nu aibă niciun efect benefic, cel puțin asupra acestei grupe de oameni.
„Efectuarea a peste 10.000 de pași pe zi nu a fost asociată cu o reducere suplimentară a riscului de mortalitate”, explică cercetătorii în studiul lor.
Așadar, efectuarea a 10.000 de pași zilnic nu este neapărat necesară pentru a fi sănătos, însă este indicat ca acest număr să nu fie mai mic de 7000 în fiecare zi. Astfel, îți recomand să porți o brățară de fitness, un ceas sau instalează o aplicație pe telefon pentru contor de pași și vezi câți faci în fiecare zi. Apoi dacă nu este suficient ar fi bine să faci o plimbare prin cartier.