Ubisoft a anunțat că Tom Clancy’s Rainbow Six Extraction, un FPS tactic cooperativ, va fi disponibil pe Xbox Game Pass încă de la lansare. Astfel membrii Game Pass vor avea acces la joc încă de la lansarea acestuia pe 20 ianuarie. De asemenea, francezii au a anunțat că vor aduce abonamentul Ubisoft+ pe Xbox în viitor.
Am jucat o sesiune de preview pentru Rainbow Six Extraction și vezi afla în curând impresiile mele despre joc pe canalul de YouTube Florin Cașotă și pe start-up.ro
„Prin faptul că Rainbow Six Extraction este disponibil pentru membrii Xbox Game Pass și PC Game Pass în ziua și data lansării sale, demonstrăm că noi credem în abonamentele la jocuri”, a spus Chris Early, Vicepreședinte al Parteneriatelor Strategice și Dezvoltarea Afacerilor la Ubisoft.
Când Rainbow Six Extraction va fi lansat pe 20 ianuarie, membrii Xbox Game Pass și PC Game Pass pot sari în această experiență co-op PvE intensă pentru a înfrunta creaturi infectate cu un parazit extraterestru. Rainbow Six Extraction se bazează pe toate elementele de joc tactice introduse în Rainbow Six Siege.
Ubisoft+ oferă gamerilor acces la peste 100 de jocuri Ubisoft, inclusiv cele mai recente versiuni, DLC și jocuri clasice, și recompense precum skinuri și alte avantaje în joc. Ubisoft+ este disponibil în prezent pe PC, Stadia și Amazon Luna, iar în curând va fi disponibil pe Xbox.