Sony Interactive Entertainment (SIE) și Kojima Productions au anunțat oficial data de lansare a ediției Death Stranding Director’s Cut, care va fi disponibilă pe PlayStation 5 din 24 septembrie 2021.
Jucătorii vor putea experimenta titlul Death Stranding complet remasterizat și extins pentru consolele PS5. Death Stranding Director’s Cut oferă conținut nou, dezvoltat de la zero, alături de funcționalități de gameplay superioare, compatibile cu experiența de gaming de ultimă generație. Jucătorii se vor putea bucura de noi arme, echipamente și vehicule, noi tipuri de inamici, o varietate de noi moduri de explorare, vor putea parcurge misiuni în premieră și vor descoperi direcții narative inedite. De asemenea, odată cu această ediție vor fi introduse și noi funcții online, precum Friend Play și Leaderboards.
Gamerii care au jucat deja Death Stranding pe PS4 vor putea să își transfere progresul pe PS5 pentru a continua aventura, iar cei care au terminat deja titlul vor putea să treacă direct la explorarea unor zone noi, acolo unde vor regăsi echipamente și arme în premieră.
Funcționalități PlayStation 5:
- Experimentarea efectelor de mediu și vreme, cum ar fi iarba înaltă, curenții de apă, vânturile puternice, ploaia și zăpada, cu feedback-ul haptic inovator al controlerului fără fir DualSense.
- Imersiunea și mai profundă în lumea Death Stranding cu ajutorul declanșatoarelor adaptive cu rezistență dinamică în funcție de tipurile de arme, marfa transportată sau ridicarea obiectelor
- Efecte sonore mai pregnante, cu ajutorul 3D Audio (necesită căști compatibile)
- Încărcare ultra-rapidă
- Performance Mode și Fidelity Mode, ambele cu suport HDR și ultra-wide