Sony extinde gama de obiective Full-Frame și lansează trei noi obiective din seria G

Browse By

Sony lansează astăzi trei noi obiective din seria G care se alătură gamei de obiective cu montură E – FE 50mm F2.5 G (modelul SEL50F25G), FE 40mm F2.5 G (modelul SEL40F25G) și FE 24mm F2.8 G (modelul SEL24F28G). Toate cele trei obiective oferă o calitate ridicată a imaginii și un efect de bokeh frumos într-un design ușor și compact, perfect atât pentru fotografii, cât și pentru videografii care își doresc să obțină fotografii spectaculoase și, în același timp, să se bucure de mobilitate

Atunci când sunt utilizate împreună cu o cameră Sony full-frame sau APS-C, toate cele trei obiective au rezoluție ridicată, operabilitate intuitivă și capacități de autofocalizare rapide, precise și silențioase. Obiectivele sunt lansate împreună, ca un set perfect pentru realizarea de fotografii și clipuri video și sunt destinate unei game largi de utilizări, inclusiv fotografiere instantanee, portrete și fotografii de peisaj.

„În cadrul companiei Sony inovăm constant pentru a produce instrumentele de care creatorii au nevoie pentru a surprinde frumusețea acestei lumi”, a declarat Yann Salmon Legagneur, Director de Product Marketing, Digital Imaging, Sony Europe. „Cu o rezoluție superbă și un efect bokeh uimitor, toate reunite într-un design compact și sofisticat, FE 50mm F2.5 G, FE 40mm F2.5 G și FE 24mm F2.8 G permit utilizatorilor să capteze perspective distincte ale aceleiași scene”.

Fiecare dintre aceste trei noi obiective fixe oferă o distanță focală pentru orice necesitate, de la distanța de 50mm, cea mai bună pentru portrete, la cea de 40mm – optimă pentru imaginile statice și pentru filmare, și cea de 24mm, ideală pentru peisaje. Cu o operabilitate intuitivă și o calitate superioară a construcției, acestea formează un set fantastic de obiective.

Mai mult, cele trei obiective au aceeași dimensiune (68mm diametru x 45mm), același diametru al filtrului (49mm) și toate au aproape aceeași greutate (FE 50mm F2.5 G 174g, FE 40mm F2.5 G 173g și FE 24mm F2.8 G 162g), dar și focalizare internă, astfel încât schimbarea obiectivelor este accesibilă – chiar și atunci când este utilizat un gimbal. Acestea au același design exterior elegant, dar distanțele focale sunt marcate clar pentru comutare rapidă.

Rezoluție înaltă într-un design compact 

Modelele FE 50mm F2.5 G, FE 40mm F2.5 G și FE 24mm F2.8 G oferă calitatea de top a imaginii caracteristică obiectivelor din seria G, fiind în același timp compacte și ușoare. Calitatea imaginii este obținută datorită opticii de ultimă generație care utilizează elemente asferice și e elemente ED din sticlă (dispersie foarte scăzută), care oferă o rezoluție extraordinară și elimină eficient aberațiile cromatice. Elementele asferice asigură permormanță de top a rezoluției de la un colț la altul al imaginii, chiar și la ce mai mare deschidere a diafragmei cu adâncime mică a câmpului. Utilizatorii se pot bucura acum de fotografiere la o rezoluție excelentă, într-un design compact.

Spectaculosul efect de bokeh al obiectivelor din gama G este obținut prin optimizarea sistemului circular de deschidere a diafragmei și este obținut la deschiderea maximă posibilă pentru fiecare obiectiv (FE 50mm F2.5 G F2.5 la 50mm, FE 40mm F2.5 G la F2.5 la 40mm și FE 24mm F2.8 G F2.8 la 24mm).

Toate cele trei obiective au fost atent proiectate pentru mobilitate optimă și sunt suficient de compacte și de ușoare pentru a se potrivi în orice locație. Indiferent dacă fotografierea este realizată cu un body full-frame sau cu unul APS-C pentru portrete, peisaje, instantanee, filme cu un gimbal sau în multe alte scenarii, dimensiunea și greutatea sunt perfect echilibrate. Experimentați avantajele schimbării obiectivelor potrivite oricărei scene sau oricărui subiect.

Distanțele focale 

Pe lângă câmpul de vizualizare de 50mm, perfect pentru portrete, instantanee sau filme, FE 50mm F2.5 G are o distanță minimă de focalizare de 0.35m (AF – autofocalizare) / 0.31m (MF – focalizare manuală) și un factor de mărire de 0.18x (AF – autofocalizare) / 0.21x (MF – focalizare manuală), ceea ce înseamnă că este ideal pentru o varietate de scene și obiecte.

Câmpul de vizualizare de 40mm al obiectivului FE 40mm F2.5 G este ideal pentru fotografierea sau filmarea de la o distață de minimum 0.28m (AF – autofocalizare) / 0.25m (MF – focalizare manuală) și un factor de mărire de 0.20x (AF – autofocalizare ) / 0.23x (MF – focalizare manuală). În special pentru filmare, 40mm este distanța de vizualizare preferată, deoarece corespunde câmpului vizual natural, iar pentru fotografiere, distanța de 40mm le permite subiecților să se diferențieze de fundal.

Cu un câmp de vizualizare larg de 24 mm, obiectivul FE 24mm F2.8 G este perfect în situațiile în care fundalul este inclus, cum ar fi fotografierea cu un gimbal atașat sau pentru selfie-uri realizate cu un grip. Cu o distanță minimă de focalizare de 0.24m (AF – autofocalizare) / 0.18m (MF – focalizare manuală) și factor de mărire de 0.13x (AF – autofocalizare) / 0.19x (MF – focalizare manuală), utilizatorii pot, de asemenea, să fotografieze prim-planuri obținând un fundal cu un efect de blur.

Operabilitate și fiabilitate avansate

În ciuda dimensiunilor lor compacte, obiectivele dispun de un buton de focus hold, un comutator pentru determinarea modului de focalizare, un inel ce permite controlul intuitiv al diafragmei și un buton cu operare comutabilă, multiclick sau fluid, pentru determinarea deschiderii diafragmei. Butonul de focus hold poate fi personalizat din meniul camerei și i se poate atribui o funcție preferată de către utilizator. Inelul ce permite controlul diafragmei oferă o senzație mai intuitivă și mai palpabilă, în comparație cu gestionarea deschiderii diafragmei de pe body-ul camerei, în timpul procesului fotografiere sau de filmare. Diafragma poate fi operată în trepte sau în mod continu, pentru filmări, utilizând comutatorul dedicat. În plus, cu Linear Response MF, inelul de focalizare răspunde precis și liniar atunci când focalizarea este realizată manual, astfel încât controlul să se simtă instantaneu și intuitiv, reflectând direct intenția fotografului și permițând ajustări specifice ale focalizării.

Exteriorul de aluminiu și sigla Sony gravată pe fiecare dintre ele oferă un finisaj premium, sofisticat, precum și rezistență și durabilitate sporite. Convenabil, diametrul monturii pentru filtre de pe obiectiv este același cu al celei de pe parasolar (49mm), permițând ca același capac și filtru să fie atașat atât pe parasolar cât și pe obiectiv. Obiectivele sunt, de asemenea, concepute pentru a rezista la praf și umezeală, în așa fel încât să poată fi utilizate în orice mediu exterior, indiferent de condiții.

Autofocalizare rapidă, precisă și silențioasă

Obiectivele FE 50mm F2.5 G, FE 40mm F2.5 G și FE 24mm F2.8 G dispun de două motoare liniare pentru a oferi autofocalizare (AF) rapidă și precisă cu performanțe excelente de urmărire, care sunt menținute în ciuda modificărilor instantanee ale poziției subiectului – făcând ca obiectivul să fie ideal pentru a surprinde subiecții aflați în mișcare. Autofocalizarea (AF) este, de asemenea, silențioasă, deci este perfectă atât pentru fotografiere cât și pentru filmare.

Preț și disponibilitate

Obiectivele FE 50mm F2.5 G, FE 40mm F2.5 G și FE 24mm F2.8 G vor fi disponibile începând cu luna aprilie 2021 în magazinele dealerilor autorizați Sony, la un preț aproximativ de 3400 RON fiecare.