Patru motive pentru care vei dori să joci Ghost of Tsushima
Ghost of Tsushima este un joc exclusiv PlayStation 4, însă am impresia că nu foarte multă lume a auzit de el. Nici eu nu știam de el până în 2018 când am fost la E3 în Los Angeles la prezentarea PlayStation a viitoarelor jocuri. Atunci am văzut, printre altele, The Last of US II, Marvel’s Spiderman, Death Stranding, dar și Ghost of Tsushima.
Am rămas foarte impresionat de ceea ce am văzut acolo. Grafica arăta extraordinar, gameplay-ul părea foarte interesant. De atunci l-am păstrat pe lista mea de jocuri ce trebuie musai încercate. Noul clip cu secvențe de gameplay nu numai că nu a scos jocul de pe listă, ci m-a făcut să-l vreau și mai mult.
De ce vei vrea să joci Ghost of Tsushima
1. Grafica
După cum ziceam, grafica lui Ghost of Tsushima arată foarte bine. Ceea ce am văzut în primele clipuri m-a dat pe spate, iar în acest video de gameplay am fost convins că nu a fost doar un fake. Calitatea graficii parcă a scăzut puțin față de ceea ce am văzut la început, însă jocul arată foarte bine în continuare. Îmi place foarte mult faptul că lumea virtuală pare foarte vie, iar la asta contribuie vântul care unduiește iarba și mișcă frunzele copacilor.
2. Luptele
Multe studiouri laudă felul realist în care tratează anumite elemente, însă natura lor de jocuri video face ca anumite elemente să rămâne nerealiste (de exemplu: faptul că trebuie să tragi de zeci de ori într-un inamic ca să-l ucizi). Înțeleg că așa funcționează lucrurile în aceste construcții de jocuri video, însă Ghost of Tsushima pare că ne arată și altă posibilitate. Din ceea ce am văzut în clipul de mai sus, există posibilitatea să ucizi un inamic dintr-o singură lovitură.
De asemenea, jocul pare să aibă un sistem de luptă mai tactic, unde contează când blochezi un atac sau când ataci tu. Sper să nu existe tehnica „apăsare în disperare pe butonul de atac până când inamicul este mort”.
Mai departe, Ghost of Tsushima îți propune două stiluri diferite de luptă: cel de samurai (unde confrunți inamici direct) sau cel de asasin (unde îi iei prin surprindere). Primul este mai potrivit pentru cei care nu au răbdare să se furișeze și să caute cele mai bune metode de atac, iar al doilea este pentru cei care preferă să fie un fel de „batman medieval”.
Un element care mi-a plăcut a fost faptul că inamicii pot fugi din calea ta deoarece le este frică.
3. Povestea
Eu nu sunt mega fan al filmelor/jocurilor cu samurai, însă imi place locul de acțiune al jocului și îmi place cultura japoneză. Acțiunea are loc în secolul 13 pe Insula Tsushima în timpul primei invazii de mongoli a Japoniei, iar protagonistul este Jin Sakai, ultimul samurai de pe insulă. Jin este unul dintre ultimii supraviețuitori din clanul său și el trebuie să recupereze insula din mâinile mongolilor.
O dilemă pentru el este dacă să continue în stilul de luptă al samurailor sau dacă e cazul să se adapteze și să treacă pe un nou stil (Ghost), în care trebuie să asasineze inamicii și să inspire frică.
Nu am cum să-mi dau seama dacă avem de-a face cu o poveste de calitate sau nu, însă premiza sună promițător.
4. Modul cinematic de film
Jocul vine cu un mod cinematic care transformă peisajele colorate în unele alb-negru. Asta face referire directă la filmele vechi cu samurai, mai ales ale lui Akira Kurosawa. Astfel, se pare că poți să joci tot jocul într-un mod cinematic alb-negru. Eu, cu siguranță, voi alege modul normal prima dată deoarece este păcat să nu te bucuri de peisajele frumos colorate din joc, dar voi încerca și modul alb-negru, de dragul lui Kurosawa. (Vă recomand filmele Rashomon, Ikuru, Seven Samurai, Throne of Blood, The Bad Sleep Well, High and Low și Ran).
Ce să mai! Jocul vine pe PlayStation 4 fix peste două luni și eu abia aștept să-l joc. Sper să nu mă dezamăgească, însă până acum nu mi-a dat motive să cred că o va face.