Browse By

#SuntemPovești

Voi ce-ați mai trecut în ultima vreme pe bucket list?

E început de an și, în general, oamenii tind să-și facă tot felul de planuri, conștienți fiind că, de fapt, o să renunțe la ele fără să-și dea seama și o să le sufoce sub prioritățile zilnice, doar pentru ca anul următor să le pună din nou cap de listă.

La fel am făcut și eu de câțiva ani deja, cu o idee care îmi tot dă târcoale, dar pe care nu am reușit deloc s-o transform în realitate. Deși am făcut o perioadă și televiziune, scrisul a fost dintotdeauna bucuria mea cea mare.

Totuși, de cele mai multe ori, mi-a fost ghidat de context, de subiectele și domeniile pe care trebuia să le acopăr. Și, obișnuită așa, îmi doream să pot să-mi pun toate ideile undeva, fără constrângeri și fără niciun fel de restricții. Cea mai bună variantă părea să fie un blog. Doar că în România sunt niște mii bune de bloguri. De toate felurile. Iar eu nu știu nici să gătesc inspirațional, nici n-am călătorit (până acum) în prea multe locuri exotice și nici nu sunt vreun idol în materie de make-up.

Uitându-mă în jur, parcă mi-am cam pierdut curajul. Între timp, am început să mă gândesc mai mult la ce-mi place mie și mai puțin la ce s-ar putea să le placă altora. Cred că am învățat, cumva, că atunci când ai în minte ceva care te pasionează, toate barierele dispar. De fapt, unul dintre oamenii care mi-a și dovedit asta a fost @Florin, care mi-a arătat cât de bine se înțelege el în fiecare zi cu tehnologia și cum le arată asta și altora, în cel mai distractiv mod serios posibil. Iar mie cel mai mult îmi place să spun povești. Poate și basme pentru copii (deși n-am făcut asta prea des), dar cel mai mult întâmplări din viața oamenilor pe care îi cunosc, într-un fel sau altul.

Unele mai simple, altele cu o grămadă de fire epice care se încolăcesc în nuclee pe care nimeni nu pare să le înțeleagă. Cu personaje pe care le poți zări lângă tine, pe scaunul de la metrou, sau pe care crezi că n-o să le poți atinge niciodată. Așa suntem. #suntempovești e rubrica pe care @Florin mi-a promis s-o găzduiască la el pe site, printre toate articolele care te trimit cu gândul la viitor. Eu o să încerc să vă țin puțin în prezent, să încercăm să aflăm, în timp, care e puterea poveștilor. S-ar putea să fim uimiți cu toții.